Finanțatorul roș-albaștrilor, Gigi Becali, s-a decis, după o discuție cu apropiații săi, ca începând de azi, fostul mare fotbalist al roș-albaștrilor, Marius Lăcătuș, să fie antrenorul Stelei.
Gigi Becali nu a mai avut răbdare și a ascultat până la urmă sfatul apropiaților săi, care l-au rugat imediat după înfrângerea de la Galați să nu-l mai lase absolut niciun meci pe Edi Iordănescu să conducă echipa din Ghencea. „Gigi, gândește-te că nu mai e de joacă! Urmează meciul cu Napoli, iar stadionul va fi plin. Dacă pierdem rușinos și acest meci, vezi că lumea o să înnebunească. Ne trebuie urgent antrenor cu experiență, iar Marius Lăcătuș deja a vorbit pe la televizor că vrea să se întoarcă la Steaua. Sună-l și spune-i să preia echipa”, i-au spus apropiații lui Becali.
Ascultând aceste sfaturi, Gigi Becali a pus mâna pe telefon, iar după o discuție care a durat zece minute, a primit acceptul „Fiarei”. „Gata, m-am înțeles cu Lăcătuș. De mâine (n.r. – azi) el va fi antrenorul Stelei. M-am înțeles cu el foarte repede. I-am spus că am în vizor trei jucători să-i dau afară, iar el, în mare parte, a fost de acord cu politica clubului”, a spus Becali la GSP TV.
„Szekely mă tot aburește că semnează micșorarea salariului!”
În continuare, patronul clubului din Ghencea a dezvăluit cine este unul dintre jucătorii care cel mai curând vor fi dați afară. „Szekely nu mai are timp de gândire. De un an mă tot aburește că va semna micșorarea contractului. Gata, s-a terminat! Ori semnează, ori pleacă. În plus, m-a mai deranjat faptul că, după ce a revenit pe teren după șase luni, voia să nu-l lase pe Stancu să bată o lovitură liberă. Mai face și figuri de fotbalist”, a încheiat Becali.
Lăcă își lasă familia în Spania
Surse din anturajul roș-albaștrilor ne-au dezvăluit că Marius Lăcătuș va semna un contract cu echipa din Ghencea pe un an, cu drept de prelungire pe încă doi ani. „Este adevărat că voi prelua Steaua. Nu aveam cum să refuz și de această dată propunerea lui Gigi Becali. I-am explicat care este proiectul meu și i-am zis că eu nu vreau să vin la echipă ca manta de vreme rea. La sfârșit tragem linie, vedem dacă am făcut treabă, iar dacă nu, atunci ne despărțim și ne vedem fiecare de drumul lui. Până atunci vreau liniște”, a încheiat Lăcătuș.
I-am zis lui Gigi că nu vreau să vin ca manta de ploaie. Sper să nu fiu dat afară după câteva etape. Vreau să rămân până la final Marius Lăcătuș, antrenor Steaua Edi Iordănescu va fi păstrat ca secund la echipa din Ghencea
Le-au spart geamul la autocar!
La ieșirea din Galați, autocarul Stelei a fost atacat de niște susținători, iar la un moment dat s-a auzit o bubuitură în geam chiar în dreptul lui Edi Iordănescu. „Din fericire pentru noi nu au fost victime, deși toți ne-am speriat atunci când am văzut că Edi și-a pus mâinile pe cap. O piatră s-a oprit în geamul din dreptul său, iar spre norocul lui, geamul respectiv era dublu”, ne-a spus un apropiat al roș-albaștrilor. Pe Marius l-am convins imediat! I-am zis că trebuie să fie fiară cu jucătorii. I-am spus să nu fie așa blând cum a fost în mandatele precedente Gigi Becali, finanțator Steaua Probabil că își va lua niște măsuri să fie mai bine ca data trecută. Eu îi doresc succes din tot sufletul meu Emeric Ienei, fost antrenor Steaua
30 de victorii a obținut antrenorul Lăcătuș cu Steaua în Liga I și a pierdut de opt ori
Nu sunt Mesia și să nu credeți că dacă vine Lăcătuș succesul este garantat. E un risc pe care mi-l asum Marius Lăcătuș, antrenor Steaua
Mutarea lui Lăcătuș e cea mai bună soluție. Voi vorbi și eu cu patronul despre situația meaEdi Iordănescu, antrenor secund Steaua
1 succes are Lăcătuș cu Steaua în cupele europene și patru înfrângeri
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER